Criza de identitate sau Cine esti tuProblema principală a perioadei adolescenţei este aceea a identificării de sine sau a dezvoltării conştiinţei de sine. Dezvoltarea conştiinţei de sine se conturează pe baza rezultatelor activităţii şi a compensaţiei şi raportării acesteia la ceilalţi şi la cerinţele lor. Perioada pubertăţii şi adolescenţei repune problemele dezvoltării conştiinţei de sine datorită, pe de o parte, modificărilor ce survin în sistemul general de cerinţe ce se manifestă faţă de adolescent, iar, pe de altă parte, datorită schimbărilor prin care trece personalitatea cu structurile şi substructurile sale. De aceea, dezvoltarea conştiinţei de sine se complică. E vorba de intensificarea percepţiei de sine care are câteva aspecte, dintre care: propria-i imagine corporală, identificarea şi conştiinţa ego-ului, identificarea sensului, rolului şi statutului sexual şi mai ales a celui social. Percepţia de sine şi imaginea corporală devin critice, datorită schimbărilor de siluetă, fizionomie şi ţinută.

Daca esti adolescent priveste in jurul tau si raspunde pentru tine la intrebarile ce-ti vin in minte, noteaza raspunsurile si intoarce-te la ele peste o perioada (dupa cateva saptamani, recomandabil 4 saptamani, perioada in care ar fi bine sa ti un jurnal al faptelor, comportamentelor, gandurilor, sentimentelor si trairilor)

Ce faci cu placere in fiecare zi? Pentru ce sau pentru cine faci acest/aceste lucruri? Pentru cine altcineva faci aceste lucruri? Cine te apreciaza pentru asta? Cine te critica pentru asta? Ce comportamente dezvolti in mod specific? Care sunt consecintele faptelor/comportamentelor tale pentru tine? Dar pentru cei din jur? Ti-ai dori sa se intample altceva? Exista ceva ce poti sa faci in mod specific pentru a obtine si acest /aceste rezultate?

Multe intrebari ce genereaza alte intrebari, trebuie doar sa fii curios.girl-518517_1920

Daca esti parinte ar trebui sa sti ca Erikson considera că fiecare etapă de dezvoltare este caracterizată prin evenimente şi conflicte, sarcini specifice de rezolvat pe care copilul şi mai târziu adolescentul, adultul trebuie să le parcurgă şi să le soluţioneze adecvat pentru fiecare vârstă sau etapă specifică.

Personalitatea individului este un produs al modului cum au fost soluţionate aceste crize sau conflicte. De aceea, aceste stadii de dezvoltare au mai fost numite şi crize de dezvoltare (ieşirea din criză se poate face în mod pozitiv sau negativ). Individul care va fi incapabil să facă faţă crizei într-un mod acceptabil, va avea probleme în parcurgerea următoarelor stadii şi dezvoltarea ulterioară va avea de suferit. Cu toate acestea, Erikson este de părere că experienţele nesoluţionate corespunzător dintr-un anumit stadiu pot fi compensate ulterior, dar la fel şi rezolvarea satisfăcătoare a unei crize poate avea ca rezultat diminuarea efectului în cazul unor deficienţe ulterioare care pot interveni în toate stadiile de dezvoltare.

Stadiul 12-20 ani, este ceea ce numim “adolescența”.

Erikson, ca de altfel majoritatea psihologilor, consideră că adolescenţa reprezintă criza centrală a întregii dezvoltări. Criza de identitate este considerată ca fiind singurul conflict puternic pe care o persoană îl are de înfruntat în această viaţă, iar depăşirea într-un mod satisfăcător se poate realiza in condiţiile în care şi celelalte stadii au avut o rezolvare pozitivă. În această perioadă, se formeză şi se dezvoltă o identitate personală şi vocaţională, încearcăndu-se identificarea cu un rol profesional. În acelaşi timp, se formează comportamente specifice rolului sexual, crizele prin care trece adolescentul; este o perioadă de tatonare a comportamentului sexual în care băieţii, de exemplu, se dau cu gel, îşi fac ţepi, iar fetele se machiază şi încearcă să se pună în evidenţă printr-o vestimentaţie cât mai sumară. Pentru a ajunge la un simţ clar şi coerent al identităţii, adolescenţii se implică în diverse roluri, fără a se angrena concret în vreunul.legs-407196_1920

În acest stadiu apare confuzia de roluri şi întrebarea frecventă a adolescentului: “Cine sunt eu?”; adolescentul manifestă totodată şi un comportament indezirabil, prin însuşi conflictul interior prin care trece: “să am iniţiativa să fac cutare lucru?”; pe de o parte, îşi doreşte să aibă iniţiativă într-o acţiune, pe de altă parte, este inhibat de părinţii care-i dirijează şi limitează fiecare acţiune. Eşecul în dobândirea unei identităţi clare, durabile are ca rezultat difuziunea rolului, confuzia dintre ceea ce este şi ceea ce doreşte să fie.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *