Deciziile sunt luate în funcție de resursele limitate de timp, spatiu, persoane și capacitati disponibile la un moment dat.

Un studiu experimental realizat a confirmat faptul că deciziile sunt luate pe baza simplificării realității. Rezultatele au arătat că majoritatea subiecților au ținut cont de o singura dimensiune a problemei care servește unor funcții în propria lor realitate psihică.

Comportamentele insa nu se produc „în vid”, ele presupun un anumit context sau o serie de elemente care preced trecerea la actiune, care devine repetitiva urmare a unui beneficiu obtinut, beneficiu legat de cele mai multe ori de satisfacerea unei nevoi sau valori.

Un comportament în sine trebuie analizat ținând cont de inter-relațiile dintre cogniție, emoție și acțiune, si astfel apare diferenta, data de rezultatul intim al satisfacerii unei nevoi sau a unei valori.

Consecințele comportamentului desi sunt clare, de multe ori efectele acestuia sunt puse asupra unor factori exteriori si asa se ajunge la pierderea puterii asupra actiunilor noastre.

Comportamentul presupune o decizie legată de direcția de acțiune, care atunci când se materializează, implică o serie de factori cognitivi dar si capacitatea de a estima probabilitatea producerii unor consecințe.

Pasi de urmat:

– identifica corect situație problematică, ajuta sa pui intrebarea Este cu adevarat o problema ?

– evalueaza corect posibilitățile de acțiune într-o astfel de situație ajuta sa intrebi Ce pot sa fac sa fiu si sa fac ?

– evalueaza corect consecințele propriilor fapte ajuta sa intrebi Ce altceva este posibil ?

– verifica “câștigurile” și “pierderile” unei anumite variante de acțiune ajuta sa intrebi Cum devine si mai bine de atat ?

– evalueaza riscurile ajuta sa intrebi Ce este in regula in situatia asta si nu imi dau seama ?

STOP ! opreste-te și gândeste-te, ai gasit cea mai “bună” soluție a problemei sau soluția care satisface câteva criterii minime ? Aceste criterii sunt nevoi sau valori ?

De retinut: comportamentul este răspunsul personalității la o situație predefinită, comportamentul este un proces de interacțiune desfășutat într-o succesiune de etape în care persoana se confruntă cu alegeri specifice care exercită prin retroacțiune o influență asupra derulării actului.

Vestea buna: comportamentele nedorite nu sunt statornicite în structura personalității, trecerea la actiunile repetate ce genereaza practic comportamentul implică un minim de sens moral un anume beneficiu care poate fi obtinut si in alta modalitate

Vesti la fel de bune: negarea responsabilității poate fi depasita, faptele nu sunt conscința unor stări personale, emoții independent de voința ta, răul cauzat poate fi reparat si beneficiile pot fi obtinute si altfel, nu esti o victima, invitatia mea este sa nu fii calau.

Ce altceva este posibil si nu ai luat in considerare ?

Este in regula sa iti satisfaci nevoile.

Este important sa traiesti conform valorilor tale.

Deci ce faci ? Sau, mai bine spus, cum faci ?

Un articol de Cecilia Tamas

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *